miercuri, 28 martie 2012
27.03.2012
luni, 26 martie 2012
Nuantele culorii
Probabil ştiţi că lumina albă este compusă dintr-un întreg spectru de culori, vizibile de exemplu când e descompusă printr-o prismă. Elementele chimice au diferite spectre de absorbţie ale radiaţiilor electro-magnetice, astfel, dacă un obiect absoarbe albastru, verde şi galben, acesta va părea roşu daca e privit la lumină albă. Acesta este principiul general al aparenţei culorii: lumina cade pe un obiect, acesta absoarbe anumite parţi din spectru, iar restul e reflectat. Partea reflectată este ceea ce numim culoarea obiectului. La obiectele care emit lumină (lanternă, soare, etc) mecanismul este diferit, culoarea e dată de tipul elementlor chimice care emit fotonii.
Atributele culorii:
Culorile joaca un rol esential in toate tipurile de ritualuri magice, meditatie si in toate formele de practici rituale. Culorile sunt foarte puternice din punctul de vedere al energiilor spirituale, emotionale si fizice, avand influente pe toate planurile. Culorile isi trag puterea din elementele nepieritoare ale naturii care sunt considerate absolute, deci puterea lor se aplica in toate domeniile realitatii.
Interpretarea atributelor oculte ale culorilor variaza foarte mult printre discipline si culturi; acest mic ghid isi bazeaza explicatiile atributelor pe spectrele luminii albe, primare, secundare si tertiare. Este esential ca terapeutul sa aleaga o culoare pentru o anumita activitate pe baza nivelului sau de confort si al intuitiei pentru culoarea aleasa.
Atributele prezentate in continuare pot fi folosite pentru concentrare, invocare si vizualizare in timpul ritualului si al mediatiei. Este important sa va amintiti ca asocierile de mai jos se aplica ritualurilor magice traditionale care reprezinta o disciplina spirituala in sine. Este recomandat sa evitati aplicarea etichetelor sau sa presupuneti anumite semnificatii ale culorilor in realitatea mundana sau obisnuita deoarece perceptia asupra culorilor este mult diferita pe plan spiritual.
Din punct de vedere spiritual, culorile sunt vibratii ale luminii, entitati si energii cu actiuni specifice si distincte, cu exceptia negrului, care este considerat in realitatea de zi cu zi o culoare, insa din punct de vedere spiritual reprezinta absenta luminii sau a culorii, ori umbra.
Culorile vizibile exista pe o mica arie a intregului spectru al luminii, insa atributele spirituale ale culorilor exista si pentru culorile vizibile (monocromatice) si spectrale (invizibile ochiului uman).
(SATURATION) descrie intensitatea culorii si departarea fata de gri, putand sa varieze de la tare la slab. Un exemplu pentru schimbarea saturatiei este adaugarea de pigment in vopsea. Cu cat se adauga mai mult pigment cu atat creste saturatia, neschimbandu-se nuanta.joi, 15 martie 2012
Ora libera
miercuri, 14 martie 2012
Zilele Scolii
In aceasta imagine sunt surprinsi 2 elevi care joaca tennis de masa, iar restul sunt simplii spectatori.
Cei 2 care joaca sunt foarte convinsi pe ei ca v-or castiga si ca ei sunt cei mai buni, dar se pare ca nu pentru ca alt elev a castigat locul I.
Restul elevilor sut foarte curiosi dat fiind faptul ca nu au avut curaj sa participle la acest concurs, dar dupa ce au vazut cum se desfasoara meciurile au zis ca daca se inscriau puteau castiga ei.
Eu nu am putut fii de fata, nici colegii mei pentru ca am participat la alte activitati cu ocazia zilelor scolii. Majoritatea elevilor din imagine sunt uimiti de ceea ce se intampla in momentul cand unul dintre concurenti se pregatea sa “bombeze” mingea de ping-pong.
Sala de sport a scolii noastre ar trebui renovata deoarece tencuiala cade de pe pereti iar cosurile de baschet nu sunt tocmai bune.
Toti spectatorii s-au bucurat pentru baiatul care a castigat si l-au felicitat, insa nu stiu ce premiu a castigat, dar stiu ca a luat sigur o diploma sic red ca si restul elevilor care au luat parte la concurs au primit si ei o diploma de participare.
In final toate activitatile cu ocazia zilelor scolii au fost frumoase si interesante pentru toti elevii.
Articol pentru revista scolii

1 Martie

